Thursday, June 30, 2011

Festivalul Cetăţilor Dacice în cuvinte şi imagini

Pe 25 şi 26 iunie am fost invitaţi la Festivalul Cetăţilor Dacice, în Judeţul Alba. Pentru cei care nu ştiu povestea acestui festival (aflat la ediţia cu numărul V) vă spun, pe scurt, că este vorba despre 2 zile cu parade, foc de tabără (Rugul lui Zalmoxe) şi întreceri între 5 dave ale Judeţului Alba: Cetatea de Baltă, Cugir, Săsciori, Cricău şi  Ighiu. Echipe din fiecare cetate se întrec într-un Decathlon dacic, iar cetatea cu cel mai mare punctaj va organiza următoarea ediţie a Festivalului.
După ce am trecut de o selecţie a meşterilor am primit permisiunea de a-mi întide zalele la standurile amenajate special pentru noi în centrul Cetăţii de Baltă.

Alături de noi au mai participat fierari, olari, meşteri în piele şi lemn.


Vecinele mele de stand.
Cei care au aprins rugul şi au reprodus ceva bătălii dintre daci şi romani au fost membrii grupului Terra Dacica Aeterna.

Sâmbătă, înainte de concertul Phoenix am avut ocazia să vizităm Cetatea Jidvei.
Duminică am migrat şi noi cu standurile în zona terenului pe care s-au întrecut cele cinci localităţi. Aşa am avut ocazia să vedem cascadorii pe cai de la Buftea, gladiatorii din Ungaria şi bătălia dintre daci şi romani.

A fost un festival la care ne-am dorit să mergem, iar faptul că am putut participa ca şi meşteri populari a fost o bucurie mare. Pentru noi organizarea a fost de nota 10. Îi mulţumim Pompiliei pentru treaba bună pe care a făcut-o cu noi şi amabilitatea şi răbdarea ei ce au părut fără capăt. Nu am mai rămas să vedem cine a câştigat întrecerile, având drum lung de bătut către casă, dar am aflat că la anul ne întâlnim iar tot la Cetatea de Baltă.
A fost un sfârşit de săptămână frumos, cu un drum plin de peisaje superbe, am întâlnit oameni extraordinari, ne-am costumat şi ne-am simţit bine. Şi am văzut şi Sighişoara, unde eu nu mai fusesem înainte.
Concluzia: felicitări pentru iniţiativă şi eu sper ca acest tip de festival să câştige noi localităţi şi zone din România. Până la urmă e cel mai bun mod de a ne aminti de unde venim.

Wednesday, June 22, 2011

Festivalul Cetăţilor Dacice

În zilele de 25 şi 25 iunie vă aşteptăm la Festivalul Cetăţilor Dacice, în Cetatea de Baltă, Judeţul Alba (lângă Domeniile Jidvei). Ne costumăm, aducem trăistuţele şi deşertăm frumuseţe de zale! Aveţi de unde alege, după pofta inimii. 
Şi chiar dacă nu vă atragem prin promisiunea prezenţei bijuteriilor noastre, treceţi măcar să vedeţi un film, să gustaţi un vin bun şi să-i reîntâlniţi pe strămoşi.






Tuesday, June 21, 2011

Câştigătoare Giveaway!!

A venit şi timpul dânselor. Al rezultatelor giveaway-ului organizat acum o lună.
Am avut 26 de înscrieri (unele duble, pentru cine a respectat toate cerinţele giveaway-ului). Am scris numele tuturor clientelor şi fetelor înscrise special pe câte o bucată de hârtie şi le-am adăugat şi numărul înscrierii.
Le-am împăturit în patru.
Le-am pus în coiful lui Gustav.
Şi el a extras cele cinci bilete câştigătoare.

Iar câştigătoarele sunt:



Premiul I  (Choker Lacrimi de granat + cercei Fucsia + brăţara Floare neagră)- Iulia Popescu
Premiul II  (Cercei Floare şi scoici + brăţara Flori de foc + set Lacrimi onix şi aventurin)- Corinutza
Premiul III (Cercei Romb japonez + brăţară King s maille + colier Albastru cristalin)- Mirela Iacob
Premiul IV (Cercei Bizantin + set Half persian + cercei Electric dark blue)- Oriana Hurdugan
Premiul V (Cercei Onix burgundy + brăţară Floare somon)- Anca Dragu

Felicitări câştigătoarelor! Vă voi anunţa via e-mail sau messenger datele legate de livrare!

Thursday, June 16, 2011

Brăţară "Tricolor" - Vândut

Cu câteva săptămâni în urmă un coleg de servici a venit cu o comandă specială: o brăţară în culorile steagului României. Am lucrat-o în 3 şiruri a câte 2 rânduri per culoare: roşu în centru, flancat de câte un şir galben, încadrat la rândul lui de câte un şir albastru. Am folosit îmbinarea european 4 în 1, iar zalele, lucrate manual, au diametrul de 4 mm. Şi a fost livrată chiar de 10 mai :))
Din păcate nu am o fotografie cu această brăţară, dar, după ce a fost văzută şi de ceilalţi colegi, am mai primit o cerere pentru brăţara "egipteană". Aşa a perceput o altă colegă această combinaţie de culori, ca egipteană. I-am respectat dorinţa cromatică, dar am modificat ordinea culorilor. Rezultatul îl vedeţi mai jos. I-am adăugat şi un strop de lapis lazuli, piatra foarte dragă doamnei colege.

Şi, după ce am mai arătat-o şi altora, a mai venit o altă cerere pentru acelaşi model, de data asta văzut ca "aztec". Interesant să observi cum aceeaşi combinaţie de culori este văzută de oameni diferiţi ca reprezentativă pentru culturi diferite :))) O să o prezint şi pe următoarea, dar o să mai schimb puţin cromatica. Curând.

Până atunci vă reamintesc că luni este ultima zi de înscriere la giveaway-ul Trăistuţa cu zale.


Wednesday, June 15, 2011

Colier "Black lace" - Vândut




Colier statement, lat, dar teribil de fin şi plăcut la purtare (îmi face o deosebită plăcere să-l port :))). Este realizat din fâşii de zale împletite în 3. Îmbinarea este european 4 în 1, zalele au un diametru de 4 mm şi sunt lucrate manual din sârmă de aluminiu neagră. Închizătoare tip toogle din argint tibetan.
Este foarte uşor şi poate fi combinat cu o mulţime de  ţinute.

Eu îl combin cu doom-işti mei preferaţi, Saturnus.

Şi mai aveţi 5 zile până la finalul giveaway-ului.




Tuesday, June 14, 2011

Colier "Venus" - Vândut




Colier elegant şi impunător în îmbinare european 4 în 1, din zale lucrate manual din sârmă din aluminiu maro (cu diametre de 6 şi 9 mm) şi ciucuri din zale de 4 mm diametru, aurii. Pe fiecare colţ al colierului sunt prinse pe ace cu bilă placate cu aur, perle de cultură albe şi ivory. Colierul se prinde cu o închizătoare toogle placată cu aur.
"Venus" dă startul unei serii de coliere inspirate de albumul Aegis al celor de la Theatre of Tragedy. Formaţia a dispărut între timp, dar albumul acesta rămâne preferatul meu din perioada în care Liv Christie a fost solistă.


Circa mea pectora multa sunt suspiria
De tua pulchritudine, que me ledunt misere.

Venus! - I trow'd thou wast my friend -
Professed to Heaven thou wouldst send;
As a disciple of a villain
Didst thou act the tragedienne.

Iam amore virginali totus ardeo.
Amor volat undique, captus est libidine.

Venus! - I trow'd thou wast my friend -
Professed to Heaven thou wouldst send;
As a disciple of a villain
Didst thou act the tragedienne.

Iam amore virginali totus ardeo.
Circa mea pectora multa sunt suspiria
De tua pulchritudine, que me ledunt misere.
Tui lucent oculi sicut solis radij,
Sicut splendor fulguris, qui lucem donat tenebris.



Thursday, June 2, 2011

Brăţară "Old" - Vândut






Brăţară cu aer de vechi, într-o variaţie de îmbinare japoneză din zale cu diametrul de 2 mm lucrate manual din sârmă de cupru. Tehnica folosită este mircomaille, ceea ce oferă brăţării o fineţe aparte. 
Are o lungime de 17,3 cm şi o lăţime de 1 cm. Este prevăzută cu lanţ de prelungire din cupru care are la capăt o sferă mică din cupru prinsă pe un ac din bronz, iar carabina cu care se închide este tot din bronz.

Wednesday, June 1, 2011

Colier "Crazy bubbles" - Vândut





Colier la baza gâtului, în îmbinare free form cu zale lucrate manual din sârmă de aluminiu argintie şi albastru electric. Zalele au diametre de 3, 5, 6, 7, 8 şi 9 mm. Se închide cu o închizătoare tip toogle din argint tibetan.



LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...