Monday, May 30, 2011

Colier "My little byzantine" - Vândut

De colierul de mai jos sunt teribil de mândră! Este un mod de autodepăşire pentru mine şi o mare provocare. Micromaille este o tehnică care implică lucrul cu zale de diametre foarte mici. Eu am reuşit, în cazul de faţă, un diametru interior al zalei de 1 mm, iar sârma pe care a folosit-o pentru modelarea zalelor are un diametru de 0,6 mm. Lucrul s-a desfăşurat pe parcursul a 5 zile, cu un interval de lucru de 4-5 ore pe zi. Am ales îmbinarea bizantină pentru că îmi este foarte dragă, iar îmbinarea unor zale aşa de mici ştiam sigur că va oferi un rezultat spectaculos. Am adaptat reducând numărul de zale din îmbinarea bizantină clasică (cu 2 zale de legătură între unităţi) la o singură za pentru o flexibilitate mai crescută a lanţului final. 



Am lucrat o singură bucată de lanţ, pe care, ulterior, am separat-o în 2 bucăţi relativ egale pe care le-am îmbinat într-un colier fin şi elegant.





Colier la baza gâtului, realizat în tehnica micromaille, din zale cu diametrul de 1mm, lucrate manual şi tăiate cu ferăstrăul de bijutier, din sârmă de cupru de 0,6 mm. Cele două bucăţi de lanţ în îmbinare bizantină sunt montate alături de o bucată de lanţ de alamă cuprat pe care am prins o mărgică din cupru şi care se aşează lateral, pe o parte. Colierul are lanţ de prelungire şi închizătoare în formă de S lucrată manual din sârmă de cupru uşor patinată.

S-ar potrivi unei Lady Rosenred


Am prelungit şi perioada de participare la giveaway, aşa că vă aştept cu noi înscrieri.

Produsul poate fi comandat aici: http://www.breslo.ro/Product/Colier-My-little-byzantine_376405


No comments:

Post a Comment

Any comments? Please do!

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...