Sunday, November 28, 2010

Set "Soarele de aramă"




Set format din colier şi cercei din zale de aluminiu culoarea cuprului cu diametre de 5, 6, 7, 8 şi 9 mm, în îmbinare japonez modificat şi european 4 în 1 circular.
Elementul central al colierului simbolizează soarele, cu razele sale inegale, încadrat de 2 şiruri de mărimi diferite de zale ce simbolizează răsăritul şi apusul. Micile spirale ataşate razelor reprezintă zborul neîntrerupt al ciocârliei. 
Cerceii sunt alcătuiţi din 2 spirale mari. Tortiţe din cupru. Cercei Indisponibili

În mitologia populară, legată de cultul soarelui avem Povestea Ciocârliei.
"Amu, cică era odată un împărat şi-o împărăteasă. Ei se bucurau de toate bunătăţile de pe lume, numai copii nu aveau. Şi le era tare rea inima - că poate să fie omul cât de bogat, dacă nu are cine-l moşteni batâr numele, geaba ,mai trăieşte în lume; că averile-s trecătoare, dar numele cel bun rămâne.
A cercat ea, îmărăteasa, fel şi chip, să facă copii, dar nici c-a putut face.
Într-o zi au făcut împăratul şi împărăteasa un praznic mare, să aibă pe ceea lume, că, dacă n-ai copii, şezi cu tărâna în gură şi nu-ţi dă nimeni de pomană, măcar o lingură cu apă. La petrecerea ceea s-a strâns lumea de pe lume şi-a venit mulţime de femei cu copii mici în braţe. Şi toate se bucurau şi se uitau cu drag la îngeraşii lor, numai împărăteasa şedea de o parte şi ofta, că ea nu ştia dragostea de mamă şi bucuria casei celui care are copii la masă. Şi s-a pus şi ea pe post şi pe rugăciuni, şi se ruga lui Dumenzeu, de uda pământul cu lacrămi.
Într-o noapte a visat împărăteasa c-a venit la ea o babă şi i-a zis:
- Bucură-te, mărită împărăteasă, că împăratul împăraţilor a poruncit să ai şi măria ta un copil!
În bucuria cea mare s-a trezit şi a dus vestea asta şi împăratului. Da' să nu se bucure omul de tot, cândă dă norocul peste el, că tot suişul are şi scoborâş, şi după bucurie vine şi scârbă, şi jălanie.
Peste nouă luni de la visul acela, împărăteasa naşte o copilă, mândră şi frumoasă, de nu mai era alta ca dânsa, nici în lună, nici în soare. Şi-a trântit împăratul o cumetrie, de s-a bucurat toată împărăţia. Şi nu le mai era acum casa pustie şi tăcută, ci numai veselie şi voie bună, de socoteai dumneata că-i raiu în casa ceea, nu alta!
Şi creştea copila văzând cu ochii, nu alta. Cât creşte una de aste de-ale noastre într-un an, ea creştea într-o zi. Şi aşa era de mândră şi de frumoasă, de şi soarele stătea de se uita la ea, că vedeţi, cât umblase el prin lume, aşa minune nu mai văzuse.Da' şi fetei îi era drag Sfântul Soare, că, cât stătea pe afară, numai la el se uita.
Şi azi aşa, mâine aşa, numai ce s-a îndrăgit copila de Soare. Şi cum a crescut fată mare, numai ce-i trăzneşte într-o zi în cap: spune împărătesei că-i este drag Soarele şi că vrea să se ducă la el acasă. iaca că poznă-i trecu fetei prin cap, de le venea părinţilor să înnebunească de scârbă şi să apuce câmpii. Zău, aşa! Bine-i când dă Dumnezeu omului copii cuminţi, nu de cei ce umblă cu gândurile după Lună şi Soare!
S-au certat ei, împărăteasa şi împăratul, să-i scoată nebuneala asta din cap, da' unde a fost de chip? A început fata a se usca de pe picioare, de socoteai că se prăpădeşte. Numai într-un plâns o ducea şi numai într-un văicărit, şi ziua, şi noaptea.
Şi văzând inima de părinţi că li se prăpădeşte odorul, o învoi să pornească la casa Soarelui.
Ş-a mers fata, ş-a mers, drumul lung, prin păduri, prin codri, peste văi, prin munţi şi peste munţi, şi-a ajuns la o apă mare. Din apă a ieşit o fată frumoasă, care s-a îndrăgit de ea. Fata ceea i-a făcut un pod mare peste apa ceea şi-a trecut dincolo. Şi iar a mers fata cale lungă, şi pe un câmp a dat de-o babă, care păştea nişte gâşte. Baba o întrebă unde se duce, şi ea îi spuse gândul şi dorul. Babei, fiindu-i milă de frumuseaţea ei care se irosea pe drumuri, a fermecat-o şi-a suit-o în înaltul cerului şi, cât ai coace un ou, a ajuns înaintea curţilor Sfântului Soare.
Mama Sfântului Soare a ieşit înaintea fetei, mânioasă, şi a întrebat-o ce caută?
- Caut pe drăguţul meu, pe Sfântul Soare, că de multă vreme, de dorul şi dragul lui am posrnit de acasă, şi mulţumesc lui Dumnezeu că l-am găsit.
Mama Sfântului Soare s-a supărat şi mai tare pe ea şi a blăstămat-o, înainte de a o vedea fecioru-său, să se prefacă într-o păsărică.
Fata se prefăcu în ciocârlie şi de atunci, hojma ia drumul către Soare, ca să-l găsească, şi nu mai ajunge la el.
Când ciocârlia pleacă de jos, să se ducă spre Sfântul Soare, îi tare chefoasă, dar când o ajunge blăstămul mamei Sfântului Soare, porneşte supărată pe pământ, tăcută, de se ascunde în nişte tufe."
(Mitologia poporului român -  Tudor Pamfile)


No comments:

Post a Comment

Any comments? Please do!

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...